Episoade

Studenția în România. Pe curând baștină!

Început de septembrie: zile răcoroase, copii se avântă către școală, porumbul de pe lanuri și câmpii devine ușor, ușor auriu, iar cerul pictează apusuri spectaculoase. Zilele după ce am aflat marea veste, decurgeau într-un ritm alert. Aveam multe idei și planuri, emoții însă și mai multe. Era o nerăbdare în a începe un nou capitol din viață numit studenție, marcat de nesiguranță, neștiință și frământări. În pofida acestora însă, aveam încredere. Aveam încredere că voi lua decizii corecte în unele momente marcante, voi lega prietenii și mă voi avânta în o serie de oportunități, purtătoare de dezvoltare a personalității mele.

În aceeași zi când s-au publicat listele, am fost contactat de o domnișoară, membru al asociației de studenți basarabeni din Sibiu, care m-a salutat prietesc și mi-a spus că pentru orice nelămurire îmi stă la dispoziție. M-a felicitat și mi-a urat bun venit în Sibiu, oraș de dor. Ulterior, am fost direcționat către o altă domnișoară, studentă la facultatea în cadrul căreia urma să-mi fac și eu studiile, cea de Relații Internaționale și Studii Europene, pentru o mai bună și eficientă comunicare în ceea ce privește materiile pe care urma să le studiez, unele cerințe, oportunități și alte informații. Datorită acestora puteam să-mi creez o imagine generală asupra așteptărilor pe care să le am de la mediul academic.

Erau unele momente în care puteam să întreb chiar și o prostie, însă de fecare dată primeam un răspuns concret, ferm și argumentat. Eram tânăr, nu știam cu ce se mănâncă și voiam să fiu foarte bine informat. De la acte necesare, până la ce buget e necesar pe lună, locația facultății, condițiile în cămin, limbile în care voi studia sau orarul curselor de transport spre Sibiu, le-am cercetat pe toate. Într-o zi la mijloc de septembrie, am mers pentru a-mi procura bilet. Ziua de 25 septembrie se anunța, ziua în care puiul de moldovean, urma să-și ia zborul. Urma să fie publicate listele cu persoanele care beneficiau de cămin, în funcție de medie și preferințe. Eu am optat pentru unul cu condiții medii (ulterior având un mic șoc cultural asupra semnificației termenului de mediu), cu o majoritate basarabeană.

Surpriză sau nu, a fost faptul că nu am primit cămin. Din cauza unor motive, nu figuram pe listele beneficiarilor de cămin. Trebuie să recunosc că m-am panicat puțin. Faptul că nu aveam bursă era o mică înfrângere, însă cu lipsa de cămin am decis să mă lupt. Mi-am schimbat biletul pentru data de 27 septembrie, urmând să ajung a doua zi, zi de redistribuire a locurilor în cămine, zi în care era mai mult sigur că voi primi un loc în căminul pentru care optam.

În ziua în care se anunța plecarea, inima bătea necontenit ca nebuna. Realizam că nu voiam să plec. Aici eram copleșit de dragostea mamei, căldura tatălui, nebunia prietenilor și apusurile de după deal cu care am crescut. Îmi era atât de greu să mă despart cu toate astea, mai ales că era prima călătorie de lungă durată pe care o inițiam. ”Acasă” urma să fie deja și într-un alt loc. Bagajele erau făcute: plăcinta făcută de mama care străbătea din ghiozdan cu o mireasmă îmbătătoare la fel, precum și vinul cel roșu ca sângele făcut de dragostea naturii și dibăcia tatălui. Buneii, din puținul lor mi-au oferit câțiva bănuți. Știți cum e, când suntem mici, îți dă bunica bani, să-ți cumperi o înghețată? Exact, eu așa m-am simțit. Mă simțeam puștiul ăla din clasa 1, fără câțiva dinți, însă merga fericit de la faptul că o să se bucure în curând de o înghețață, plus o gumă de mestecat cu stickere cu mașinuțe.

Mi-am cuprins un colț al casei, din dragoste și recunoștință pentru acest loc, care m-a format și dăruit iubirea. Așa obișnuiesc să fac și acum.  Mi-am revăzut copilăria, sute de îmbrățișări și cum alergam pe dealuri cu zmeul. În ochi, toți ai mei aveau lacrimi de bucurie și nu doar. Mă simțeam măcinat de dorul care deja începea să genereze rădăcini, dar și puternic, datorită lor. Aveau încredere în mine, credeau în mine și mă iubeau. De ce mai aveam nevoie pentru a muta munții din loc?

Cu nerăbdare, mă îndreptam spre Chișinău, de unde urma să plec. Momentul din care urma să inițiez o nouă experiență, îmi era cunoscut: 27 septembrie 2015, Chișinău, Gara de Sud, ora 21:00. Din momentul acela, știam să visător fiind, voi fi luptător și mai mult. Voi lupta pentru fericire, realizare, așteptări și emoție: emoție frumoasă, plăcută și vie; asta era tot ce-mi trebuia în acel moment mie.

P.S. Poza articolului este una dintre primele realizate în Sibiu, în 2015.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *