Saperavi Qvevri
Vinostoria

Saperavi Qvevri – un joc suav de tani de origine georgian

Există o serie de valori și sentimente pentru care veșnicia e o necunoscută fără o valoare concretă, mai degrabă una abstractă. Timpul nu face decât să le fundamenteze, iar spațiul în care acestea se aplică să crească. Dragostea și dorul sunt doar două dovezi în acest sens. Pe lângă sentimente și valori, această ”regulă” este aplicabilă și unor lucruri, activități, oameni.

🍷 Vinurile nu sunt o excepție. Acolo unde își dau întâlnirea boabele de struguri, soarele și ploaia, pasiunea și dragostea oamenilor, iau naștere vinuri excelente. Drept urmare, fiiind de o anumită origine, călătorim într-o altă țară și sorbim un vin de peste mări și țări, nutrind senzații.

📅 O situație asemănătoare s-a întâmplat cu mine la mijlocul lui februarie 2020. Fiind student basarabean în România, am avut posibilitatea să mă hrănesc dintr-o iubire georgiană. O iubire de a crea, care nu cunoaște limite, având loc sub cer clujean, pe fundal de muzică americană și dorință nemărginită de cunoaștere.

🇬🇪 Această iubire poartă numele de Saperavi Qvevri, de la Duruji Valley, din sevă georgiană. Un prim vin din această țară de care m-am bucurat, locul de proveniență al acestui fiind regiunea Kakheti. Sincer, flămând și nerăbdător.

Saperavi Qvevri

Cred că sunt urmărit de acest soi de struguri – Saperavi, pe moment ce până nu demult m-am bucurat de un alt vin, din același soi de la Gitana Winery. Un soi care începe să-și fundamenteze locul în inimă. E puțin probabil ca ulterior își va căuta altă inimă pentru chirie.

🏺 Numele vinului, Saperavi, conține și numele unui produs ceramic asemănător cu o amforă, doar că fără mânere – kvevri. Acesta are forma unui con și este utilizat la fabricarea vinului. Strugurii din soiul Saperavi sunt zdrobiți, ulterior mustul cu pulpă fiind transferat în aceste amfore, pentru fermentare. În aceste recipiente, vinul rămâne până în primăvara anului viitor, după care pulpa este separată de vin. Urmează transferul vinului în butoaie de stejar timp de cel puțin 6 luni, ca acesta să înceapă procesul de maturizare.

Saperavi Qvevri

👃 Vinul se bucură o imagine de roșu granat, de nuanță închisă. Olfactiv, vinul oferă tonaltăți de fructe de pădure, prune și coacăze, fiind completat de note fine de vanilie și cuișoare. Prunele le-am simțit din primul contact olfactiv cu vinul, dar mai ales și la nivelul gustativ. Notele de cireșe se îmbină într-o manieră uluitoare cu cele de prune.

🧀 Saperavi Qvevri, se recomadă de către producător să fie servit cu paste cu carne și sos. De asemenea nu sunt excluse carnea din vânat și brânzeturi.

Saperavi Qvevri

Servit după 5 ani de la îmbuteliere, (produs în 2015) vârsta nu a făcut decât să-i descopere potențialul maxim atât gustativ, cât și olfactiv. Datorită taninilor moi și domoli, vinul nu a dat dovadă de agresivitate, ci de implusuri plăpânde și apăsătoare.

🌷 Pentru un sfârșit de iarnă, acest vin a reușit prin originea, gustul și drumul lung pe care l-a parcurs, să aducă primăvară mai aproape, să o așeze în tihnă în suflet, la ceas de seară. A reușit să deschidă inima moldoveanului cât mai larg pentu noi țări, noi continente, noi regiuni, noi povești și noi pasiuni îmbuteliate.


Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: