Episoade

Pe fundalul șinelor de tren. Partea 1

O vorbă arhicunoscută de noi toți, spune în felul următor: când viața îți dă lămâi, fă-ți o limonadă! În cazul meu, din perspectiva temei pe care o voi aborda în cele ce urmează, vreau să zic altfel: când viața îți dă în calitate de student, gratuitate la tren, începe să călătorești. Aici fac trimitere la posibilitatea de a face acest lucru, fiind student în România, la master, în Cluj. Un oraș în care nebunia (în sensul bun al ei) atinge cote maxime. E un loc plin de energie, oportunități, descoperiri, provocări și nu în ultimul rând evoluție. Crești ca personalitate, te dezvolți, faci sau nu față provocărilor, însă care te determină să fii mai hotărât, mai implicat, mai încrezut în propriile forțe.

Nebunia față de toată mania aceasta a călătoriilor, a început în iarna anului 2017, dacă mai exact, la mijloc de luna februarie. Dacă vrei să faci cunoștință cu propriu meu sistem de a călători, deloc bine organizat, dar stabil, te invit să o faci în articolul despre nebunia din fiecare călătorie, disponibil aici. Dacă în decursul lui, vei descoperi cum am început să călătoresc și care au fost catalizatorii care au influențat crearea acestui hobby, în continuare vreau să dezvolt momentul de la care a plecat iubirea pentru călătorii.

Revenind la iarna anului 2017. Cursa Sibiu-Cluj, una înserată, cu un băiat căruia îi îngheța mustața, care trecuse cu succes prin prima sesiune din viața lui și aștepta cu nerăbdare trenul, la linia 3. Avea emoții, căci era prima călătorie al lui cu acest mijloc de transport, zici că era pe cale să descopere a treia Americă. Mergea către aniversarea celui mai bun prieten. Ghinion sau nu, trebuia să schimbe trenul într-un mic orășel, durata între legături fiind una semnificativă. Toate bune și frumoase, trenul intrase în gară și îți anunțase prezența.

După cum probabil v-ați dat seamă acel băiat, sunt eu. Urcând în tren, mi-am găsit locul și mi-am pus lucrurile la locul destinat pentru bagaje. Odată ce trenul a pornit mi-am zis ”Cluj, eu vin. Ești gata?”. Abia așteptam să revăd acel oraș care mi-a furat 2 săptămâini din vara anului 2016, timp în care am avut ocazia să cunosc tineri creativi, energici și plin de voie bună în cadrul unui proiect. Domnul controlor, verificându-mi biletul, mi-a zâmbit și am plecat la drum.  

Februarie 2017

Pe atunci îmi petreceam clipele cu o Nokia C2-01. Muzică puțină, care rula în funcție de hiturile de atunci și câteva jocuri ireal de faine. Au trecut deja 2 ani și cât de mult a evoluat tehnologia. Uimitor! (și expir adânc) Lecturam la acel moment ”Tată sărac, tată bogat” de Robert Kiyosaki, primită în calitate de cadou. Trebuie să recunosc că nici până acum n-am terminat-o, pentru că, contrar comentariilor constructive atribuite acesteia de societate și de unii critici literari, pe mine n-a reușit să mă țină conectat. Dar sunt cât se poate de sincer și spun că e subiectivă această chestiune. Continui să cred cu ardoare, că nu există cărți scrise într-o manieră rea, ci oameni nepotriviți pentru ele. (Și râd pentru că iarăși e subiectiv acest fapt)

Știam că trebuie să fac schimbul între legături. Am coborât în orășelul cu pricină, bazându-mă pe sfatul conductorului de a coborî. M-am pus ghiozdanul pe o banchetă și m-am pus pe așteptat. Am văzut că era o singură linie funcțională, restul fiind în proces de modernizare, deci era logic că pe aici va trece și trenul care mă va duce către Cluj. Ideea e că m-am uitat de nenumărate ori pe bilet pentru a ști care e numărul trenului de care aveam nevoie. Degeaba însă. La un moment dat m-am săturat să aștept, plus la toate era și frig așa că m-am pus pe dans. Era 12 noaptea, gara era pustie, de ce nu?

În toate vâlva asta de energie pozitivă, am văzut că se apropie un tren. Colorat, plin de grafitti, care își anunța sosirea în gară. Am încercat să identific numărul acestuia, dar n-am reușit. Am văzut că au coborât câțiva oameni și eram ferm convins că era trenul de care aveam nevoie. Fără să întreb de cineva am urcat și am luat loc. Nici vorbă de suspiciuni sau de faptul în a mă convinge că este într-adevăr trenul care se îndrepta către Cluj. Cum arătase viitorul apropiat, mai bine era dacă acestea existau totuși.

E momentul să inducem măiastra tentație și să punem capăt acestui story time despre prima experiență cu transportul feroviar, a moldoveanului care dorea cu ardoare să-și revadă prietenul cel mai bun și Clujul – așa zisă, bombă energică. În toată marea asta de entuziasm, și-a făcut loc și lipsa de neatenție pe care o descoperim data viitoarea, împreună, sub fundalul șinelor de tren, a nopții dar și a unei dorințe de revedere, care părea că scade cu fiecare kilometru pe măsură ce trenul tindea către acea energie clujeană, uriașă și de nestăpânit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *