Gânduri de 22

Ce vrei să te faci când vei fi mare ?

Da, chiar tu ! Ce vrei să te faci când vei fi mare ? Indiferent că ai 17, 25 sau 58 de ani, la ce aspiri cu dăruire și credința că vei reuși ? Nu mă refer la ce vrei să faci ca să câștigi mai mulți bănuți pentru unele plăceri ale vieții ? Cu siguranță avem nevoie și de ei. Totuși, prefer să cred că în majoritatea cazurilor, fericirea se contruiește din bani puțini. Sau poate chiar fără ei. Cu siguranță, cert este faptul cum definim noi fericirea.

Contextul social creează anumite ascensiuni ale unor domenii, urmat de solicitarea tot mai frecventă a unor specialiști. Unii, dorindu-și o stabilitate financiară, optează contrat unor plăceri și hobby-uri pentru acea stabilitate. Preferăm să credem pe baza experiențelor altora și a unor încercări proprii soldate cu eșec, că visul nu umple frigiderul. Întrebarea este însă, ce facem ca din în ce mai mult să simțim adierea mâinii calde a visului, în timp ce aleargă pe câmpia unde copilăream, unde el a luat naștere?

Se zice că Edison a ars mii sau chiar zeci de mii de becuri până a reușit. Poate nici nu este adevărat. Însă puterea acestui exemplu este colosală. Ne determină să ne mobilizăm forțele și să strângem din dinți, pentru ca într-un final să sărutăm succesul pe creștet. Probabil, într-o altă ordine de idei, deseori nu reușim să atingem visul, dacă am vorbi de cel mai mare de acum, sau din viitorul îndepărtat din cauză nerăbdării. Ne dorim foarte multe lucruri, într-un timp foarte scurt.

Deseori stau și mă gândesc dacă am reuși să le facem pe toate într-un timp foarte scurt, mai departe ce ne-am propune? Am avea o deprindere a reușitei și în funcție cu ea, vom reuși să ne propunem tot atât de repede noi țeluri și noi creste de munți pe care dorim să le atingem? Unde va mai fi plăcerea drumului parcurs? Sunt de acord, că în cele mai multe cazuri (dacă nu chiar în toate) drumul către succes este cel care îți oferă o adevărată savoare, nu succesul în sine.

Cu siguranță pot fi judecat că am o vârstă fragedă și încă nu-mi dau seama de multe lucruri, pentru că nu sunt ”trecut prin viață”. Dar oare realitatea nu este una personală ? E greșit faptul că pun la bătaie această realitate prin prisma filtrelor personale ?

Să revenim la întrebarea care rezidă în titlul acestui articol : Ce vrei să te faci când vei fi mare ? Eu de când mă țin minte mic, vroiam să fiu artist. Mă urcam pe scaun și recitam poezii, sau cântam, deseori combinând cu dansul, pentru că îmi plăcea să văd toate privirile rudelor și oaspeților care stăteau fixate la mine în timpul unor sărbători când ne reuneam. Trăiam și savuram fiecare moment.

Ulterior am zis că vreua să fiu președinte. Mă consideram o persoană carismatică, care are puterea convingerii, știe să țină un speech, să nască și să mențină încredere în persoana lui. Mi se părea că toată politica este un joc interesant și pentru mine. Trecut-au anii și mi-am dat seama că politica într-adevăr este interesantă, dar nu potrivită pentru mine.

În perioada adolescenței mă visam cofetar și bucătar. Ambele din ”vina” mamei. Activa ca bucătar, iar pe mine și pe sora mea, acasă ne răsfăța cu torturi, copturi, biscuiți care mai de care. Diverse culori, forme și gusturi. Eram mereu asistent șef, cu o bonetă improvizionată din hârtie de ziar pe cap. Păream mai mult zidar, însă pe mine mă satifăcea ideea că într-o zi voi fi și eu atât de dibace ca ea.

Am trecut și de vârsta adolescentină și am simțit cum în mine, lasă rădăcini afinitatea pentru scris: proză, poezie și chiar cântece. Mai bine spus texte pentru ele. În perioada liceului, compunerile, eseurile și descrierile la limba română le lăsam la urmă după toate temele. Pe la 12 noaptea îmi dădeam frâu liber imaginației și mă lăsam captiv în fața muzei. Nu mă limita nimic : nici somnul, nici lumina proastă, nici gălăgia. Mă transpuneam într-o lume a mea și rămâneam acolo până la ultimul punct, cel care era limita de formă, nicidecum de fond.

Azi, când sunt un pic mai mare decât am fost, îmi doresc să fiu om. Unul care își cunoaște limitele și în același timp vrea să le depășească asumat, cu încredere și străduință. Sunt în căutarea acelei căi, deși uneori mă las sedus de unele chemări false care se dau drept acea mare cale. Muncesc, creez, greșesc, încerc, iubesc. Un pic nebun, prefer să cred că într-un corp mare, de bărbat, va trăi întotdeauna acel copil care încă așteaptă să se urce pe scaun sau să se avânte cu ardoare, într-un mare dans.

Deci, ce ziceai că vrei să te faci când vei crește mare ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *