#followcudor Vinostoria

Un Merlot pentru suflet

Deseori mi-am adresat întrebarea: ce e cu toate iubirea asta față de licoarea strugurilor? Ce are așa minunat vinul încât mă determină să descopăr noi soiuri, cupaje și crame? Dăcă e să mă gândesc mai bine, în neamul meu n-am persoane înflăcărate după savoarea oferită de așa zisa poezie îmbuteliată. Drept urmare, cred că gena dragostei pentru vin a luat naștere odată cu mine. Au existat unele momente în care ea s-a făcut  puternic simțită, iar în altele, a dăinuit în tihnă, ca mai apoi să se lase descoperită. Cert este faptul că, dacă uneori nu îi acordam atenție, acum trăiesc vremuri în care sunt un ”tot” cu ea. Mă provoc uneori să descopăr nedescoperitul și să tratez obișnuitul cu banalitate. Ambele însă cu nițel mister, cu ajutorul căreia vinul capătă un gust mai deosebit, iar clipele savurării lui, mai speciale.

Weekendul trecut, unul al reîntâlnirii cu niște foarte buni prieteni, am decis să marcăm momente frumose, cu un vin autohton, din Republica Moldova, de la o cramă pe care ați avut ocazia să o cunoașteți. Dacă în cazul precedent, am abordat și descoperit împreună un Pinot Grigio din 2015, numai bun cu pește sau fructe de mare, cu ușoare nuanțe de flori și o aromă oferită de nectarine și pere de la Rădăcini Wines, vin pe care îl poți descoperi aici, produs  în orășelul meu, unde mi-am făcut studiile la liceu, astăzi supun atenției un Merlot din 2017, roada aparținând anului 2016.

Sunt nevoit să declar, că față de Merlot am nutrit mereu o afinitate aparte. Acest soi îți oferă posibilitatea să savurezi nu numai un gust bogat cât și o aromă suavă, soi care se află în Top 3 al preferințelor mele în ceea ce privește vinurile roșii, dintr-un singur soi de struguri. Când am posibilitatea să mă bucur de un vin nou, dedic o atenție sporită asupra ofertelor, pe care le pot găsi aferente acestui soi. Merlot de la Rădăcini Wines, este un vin roșu sec, delicat și catifelat. Personal nu l-am simțit foarte sec, fiind mai degrabă predispus să îl caracterizez ca unul soft. Dar aici denot o mare notă de subiectivism. Are un corp ușor definit și jucăuș aș putea spune. Am apelat la oxigenarea acestuia și am avut după aceasta, două senzații diferite, dar interesante. Dacă la prima sorbitură îl simțeam drept unul suav, ușor sec și soft, la o scurtă pauză, la cea de-a doua sorbitură îi identificam aciditatea, caracterul hard și personalitatea impunătoare. Taninii îi oferă o textură fină și depistabilă în momentul atingerii cu vasul în care este turnat.

Restul prietenilor aveau senzație inversă, de unde depistez că și treaba asta cu vinurile suferă mici, dar impunătoare accente subiective. Fiind diferiți ca persoane, ni se creează medii acide în cavitățile noatre bucale la fel diferite, avem unele simțuri mai dezvoltate , iar unele gusturi mai proeminente. Vinul are o culoare roșie, rubinie, cu o ușoară tentă violacee. De asemenea, oferă o perpectivă gustativă plăcută, datorită eleganței cireșelor supracoapte, prunelor și notelor de ciocolată. Toate acestea sunt frumos puse în valoare, de note subtile de fructe de pădure. Acestea îi oferă o prospețime, delicatețe și finețe, toate lăsându-se descoperite pe parcurs, mai ales datorită anului recoltei și îmbutelierii, respectiv 2016 și 2017, datorită cărora vinul este unul tânăr.

Vinul se recomadă a fi savurat cu friptură, ciuperci la grătar sau brânzeturi. Consider că în cazul ultimei recomadări vinul își descoperă cel mai bine valoarea, datorită mixului cu gustul ușor dulce al lor. La rândul meu, n-am neglijat recomandarea producătorului și l-am servit alături de colțunași(ravioli de casă), cu brânză de oi și vaci, mixul oferdind-ui un gust ușor dulce, dar și cu cartofi. Fiind servit un pic rece, alături de colțunași s-a comportat ”onorabil”. De asemenea,  i-am testat capacitatea și alături de un mic desert. Astfel, l-am combinat cu un chec pufos din ciocolată fondente, originară din Italia, fiind plăcut surprins de noi descoperiri gustative, unele mici, poate din cauza combinației cu acele ușoare note de ciocolată din componența vinului.

Momentele rafinate cer la rândul lor un vin rafinat. Cu siguranță o mare parte de rafinament poate fi indetificată în acest Merlot, cu ajutorul căruia am petrecut clipe memorabile într-un weekend de început de luna lui Făurar, cu oameni desosebiți. Plăcerea creștea exponențial în momentul în care sorbind, realizam că este un vin crescut de seva pământului unde am copilărit, crescut și învățat să iubesc, dar și să fiu iubit. Merlot de la Rădăcini Wines știe să suprindă, dar mai ales să instige la mister, să scalde inima cu iubire iar sulfetul să-l măgulească cu dor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *