Vinostoria

Un dans subtil, deloc umil

Recent, cu un pic de efort, dar și mai multă organizare, am reușit să termin o carte dedicată vinului. Una cu date atât de tehnice pe alocuri pentru necunoscători, însă purtătoare a unui bagaj de idei complexe, bine argumentate și perfect țintite (aici mă refer că s-au punctat foarte multe idei, oferindu-le o desfășurare detaliată și exemplificată). Din ea am reușit să aflu că terroir-ul (teritoriul unde a crescut vița de vie) este unul dintre factorii care stau la baza unui vin bun.

Aciditatea solului, compușii anorganici care se găsesc în acesta, insectele care poluează și în general tot ecosistemul creat în jurul viței de vie dar și altele, toate per anasamblu dacă funcționează într-un mod armonios, contribuie la obținerea unor struguri mustoși, bine copți și plini de zaharuri. Când am citit că Crama Jelna, din Bistrița, se bucură de vinuri fine și de o mare bogăție de arome specifice solului, am trecut de acest fapt într-un mod obișnuit, fără vreo mare atenție. Toate până la cupajul format din Fetească Regală și Muscat Ottonel.

Un dans frumos, între aceste două soiuri de struguri, care nu se lasă umil în fața celui care îl servește, ci din contra, își oferă din plin carisma și atitudinea. Sticla, a ajuns în mâinile mele în cadrul evenimentului #ClujRoamers, despre care poți citi mai multe, chiar aici.

L-am lăsat în tihnă, păstrându-l pentru un moment nu neapărat special, pe cât deosebit. Și s-a întâmplat: recent am revăzut Sibiul, un oraș de dor pentru inima mea. Mi-am zis că trebuie să bucur orașul cu o surpriză și m-am înarmat, fiind mai mult decât hotărât să stau undeva sub un plop bătrân, la ceas de seară, cu orașul la povești.

L-am luat într-o scurtă călătorie nocturnă de câteva ore cu trenul, iar pe măsură ce înaintam, îi povesteam unele experiențe din a mea ”tinerețe” și unele aspirații care mă macină. Ne bucuram unul de existența altuia, sub clar de lună și pe fundalul șinelor de tren.

Odată deschis, m-am lăsat cuprins de explozia de flori de tei, fagure și lămâie. De o culoare verzuie, una strălucitoare l-am lăsat să se scalde într-o baie de soare, ca după aia să o repete, dar de această dată una de oxigen. Nu era rece suficient, așa cum se obișnuiește în a se servi vinurile albe, însă acest fapt nu m-a împiedicat să-i descopăr post-gustul lung și proaspăt datorită Muscat-ului, caracterizat de o aciditate care te scoate din zona de confort, având un caracter puternic și încrezut.

Temperatura la care l-am sorbit inițial, una de 10 grade( e o estimare, pentru că nu aveam date concrete), l-a prezentat într-o manieră duioasă, plăpândă fără a prezenta anumite capricii. Pe măsură ce i-am oferit posibilitatea să se afle în habitatul său, unul plin de temperatură joasă, una între 4 și 6 grade Celsius, i-am simțit corpolența mai dură, oferită de Fetească Regală, iar aciditatea l-a părăsit un pic mai mult, trufașă și zâmbitoare.

Pe măsura sorbirii continue, probabil din cauza amorțelii ușoare, depistam o depărtare mai apăsată a acidității, având un déjà vu, cu acea manieră jucăușă pe care am simțit-o în primul caz, cel cu tempratură mai înaltă, manieră însă abia ușor percepută.

Deoarece vinul sorbit în singurătate, ar fi o mica dovadă a nerespectului față de el, l-am combinat cu un pește la cuptor, alături de o salată de legume proaspete, ușor bogate în acid, dar ofertante în buchetul vistaminos pe care îl ofereau. Toate acestea sub cer sibian, cu iz de mai.

Aș minți dacă aș spune faptul că Crama Jelna nu este o plăcută descoperire pentru un iubitor de vin. Dar și mai mult aș minți, dacă n-aș mărturisi că sunt îndrăgostit de majoritatea vinurilor sale, unele cu un spirit plin de splendoare și savoare. Știu să mărturisească, să povestească, să greșească și să ierte.

Acum, pe fundal de un apus de mai și a cerului clujean  care plânge a câta zi că nu l-am invitat și pe el, merg să mă bucur de acest dans care nu vreau să se sfârșească: unul pasional, letal și în același timp subtil. Și da, deloc umil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *