Gânduri de 22

Tu ești util ție în online?

Într-un ritm alert, în fiecare zi consumăm un volum imens de informație, calitatea căreia este subiectivă pentru că ține cont de plăcerile noastre și interesele pe care le urmărim, dar și obiectivă, pornind de la ideea a ceea ce este relevant acum și aici, ce oferă perspectivă și oportunități de dezvoltare.

Fiecare dintre noi ar trebui să ne întrebăm: ce fac în mediul onine și ce mi-aș dori de fapt să fac? De ce privesc asta? Ce aș putea obține? Cu siguranță imaginile cu pisicile mici și drăgălașe pe nimeni nu lasă neimplicat emoțional, însă nu trebuie să exagerăm cu informația de divertisment, deoarece astfel, accentul pe lucruri educative este minim. Ceea ce de fapt contează, este să identificăm sens în ceea ce consumăm.

Pornind de la propriile trăiri, știu cum e să petreci ore în șir pe youtube privind tutoriale, videoclipuri la piese sau daily vloguri. Existau zile bune, când consumam foarte mult youtube. La un moment dat am stat și mi-am pus întrebarea: Ce obțin eu din toate astea? Învăț lucruri noi? Sunt oare utile pentru mine? Toate aceste întrebări instigau la faptul că, trebuie să pun accent pe calitatea informației și nu cantitatea ei.

E vorba despre timpul tău, care odată cu perioada studenției în care ai de realizat proiecte și cercetări sociologice, de asemenea ai de parcurs liste lungi de bibliografie și multe altele, devine din ce în ce mai puțin. Dacă ai și un job constant, fie el full sau part time, timpul tău iarăși cunoaște o redresare. Pe lângă job și facultate, cu siguranță ai și hobby-uri care pot să implice lecturi captivante, voluntariat, relizarea de fotografii sau videouri, scrierea de articole și multe altele. Hobby-uri care pot să te descopere ca personalitate, să îți dezvolte anumite capacități și să-ți ofere motivație ca să-ți propui noi lucruri ”to do”.

Toate astea, alături de restul activităților tale zilnice, săpătămânale, lunare, etc îți consumă timp astfel că poate suna banal dar, așa trece și viața. Anume la partea de hobby-uri ce vizează partea de online, trebuie să te oprești și să le analizezi printr-o restrospectivă făcută acolo, în universul gândirii tale. Care dintre ele îți oferă o evoluție, o creștere fizică, morală sau socială, armonioasă? Cum te hrănesc ele pe tine?

Uite aici intervine, ceea ce numesc eu reorganizarea utilității.  Trebuie să identifici ceea ce este util pentru tine, sau mai bine spus, cel mai util. Fă-ți un top cu ceea ce îți place și altul cu ceea ce ai vrea să faci, încercând să combini utilul cu plăcutul. La început se va părea că e un non sens, vei întâmpina dificultăți pentru găsirea acelui echilibru între util și plăcut, însă ține minte: dăruirea iubește timp.

Ai răbdare! Rezultatele vor apărea. Și nu mă refer la recunoașterea socială. Nu aștepta ca cineva să te laude pentu ceea ce faci. Mulți nu îți vor înțelege noua abordare. Mulți caută anumite beneficii materiale în ceea ce fac. Tu însă, nu uita de unde ai pornit, și anume de la creșterea eu-lui tău personal, a cunoștințelor, capacităților și dobândirilor noi, a umplerii acelui timp în online care are să devină din ce în ce mai prețios.

Încearcă să găsești cursuri care să educe, să inspire, să împărtășească. Aici, fac referință la însușirea unei noi limbi, a unui limbaj de programare sau a diferitor modalități de a-ți lega cravata. Majoritatea le găsești pe platforme ca Youtube dar și unele asemănătoare acesteia, precum e Vimeo. Sunt gratis, sunt accesibile și îți oferă un feedback din partea altor persoane.

Urmărește persoane care promovează un set de idei utile. Editare de fotografii, sfaturi pentru un instagram de succes, creare de beaturi și altele. Aici blogerii fie ei din domeniul video sau a blogului clasic, cu text, îți pot fi de mare folos. De asemenea pot să faci apel la podcasturi, care mai nou, au început să fie consumate frecvent în România, ceea ce bucură.

Pune accent pe calitate. Vezi dacă se merită să pierzi 6 minute privind un material despre ceea ce înseamnă SEM (Search Engine Marketing) sau e mai bine să privești un review despre un serial care face furori la moment în SUA. Nu uita: Ești ceea ce consumi!

Toți iubim divertismentul. Însă prea mult divertisment, strică. Nu trebuie să uităm de continua noastră învățare. Cum spune bunicul meu, din partea mamei ”Omul cât trăiește, învață”. Ceea ce încerc să-ți transmit, este că trebuie să-ți fii util ție în online. Timpul e prețios și trebuie să-l petreci avantajos.

Oferă-ți timp să înveți dar să te și distrezi. Utilizează informația ca pe un instrument de creștere, dezvoltare și armonizare a personalității tale. Dacă îi găsești menirea atunci poți să cunoști ceea ce mulți numesc succes. Oferă-ți importanță și consumă calitate, nu cantitate.

Deci, ești tu util ție în online?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *