Episoade

Studenția în România. Vestea

Soarele din acea zi de vară, unul darnic, trezea în noi cu fiecare kilometru poftă mare de bere și poftă de revedere. Doream să-i revedem pe ai noștri și să-i bucurăm cu puritatea entuziasmului, și că am reușit să depunem actele, și că suntem tare nerăbdători de a trăi bucuria zilei în care vor apărea rezultatele. În drum spre casă ne făceam planuri, zâmbeam și eram purtători activi de ochelari roz. Eram tineri și neastâmpărați. Tineri continuăm a fi, însă un pic din focul naivității s-a dus. Știm că trebuie să muncim pentru scopurile noastre mult mai mult și că uneori visele își iau vacanțe undeva pe Ibiza, și nu tind să se întoarcă curând la noi. Dacă te întrebi despre ce merge vorba, te invit cu spor să lecturezi celelalte părți din ceea ce se cheamă ”Studenția în România” în categoria Episoade.

Din ziua în care am depus actele parcă toate decurgeau într-o manieră diferită. Mai rapidă, mai anevoioasă dar interesantă. Nutream stări de nerăbdare, greu controlabile dar atât de frumoase. Treptat, mă acomodam cu ideea că voi pleca de acasă, voi lăsa apusurile din sătucul meu și îmbățișarea mamei. Dintr-o altă perspectivă, mă simțeam pregătit pentru această treaptă: când voi lega noi prietenii, voi deveni mai responsabil și voi avea primul job. Pînă atunci am avut ocazia să muncesc, însă au fost câștiguri ușoare de scurtă durată. Știam că procesul de acomodare va necesita mici investiții, așa că la sfârșitul acelei veri am avut diverse joburi care oarecum mă ajutau să devin mai responsabil în ceea ce privește gestionarea resurselor financiare, dar în primul rând să intru în posesia acelor resurse. Printre aceste joburi se enumeră și unul la radio; ce-i drept timp de 2 săptămâini, care m-a ajutat să fiu mai dezinvolt, să-mi extind cunoștințele în materie de muzică și să îmi doresc ca la un moment dat să continui tot ce se cheamă experiența și plăcerea de a munci la un post de radio.

Zilele treceau, fără a ști ziua exactă în care vor fi publicate listele cu cei admiși pe site-ul Ministerului Român al Educației. Era 1 septembrie, copii se reîntroceau în băncile școlii iar eu de la radio le uram un bun venit, mult success și cât mai multă ardoare față de carte. Pe la orele prânzului, fiind activ pe pagina de facebook al postului de radio dar și al paginii mele personale, am observat o distribuire care mi-a atras atenția și care m-a determinat să revin în emisie directă, tardiv. Anunța publicarea rezultatelor pentru cei care au fost admiși la studii în România. Din expriența anilor trecuți a persoanelor care au fost admise, știam că rezultatele trebuiau să apară undeva la mijlocul lunii septembrie. N-am ezitat și am urmat link-ul știrii. Trăiam un suspans triplu, pentru mine și cei doi prieteni ai mei. Momentul în care am deschis listele a fost cel mai emoționant. Palmele au început să-mi transpire, iar inima se avânta într-un tango pasional. Inițial, l-am regăsit pe prietenul meu cel mai bun, era admis în Cluj. Într-o frântură de secundă ne-am văzut cum ne plimbam pe străzile Clujului, ambii visători și înflăcărați. M-am bucurat atât de mult, încât am început să simt cum se apropie de sfârșit ultimile mișcări din tango. Ori va fi un eșec, fie un fiasco!

Ajuns la litera D, am crezut că inima îmi explodeză. Citeam fiecare nume de familie cu o speranță arzătoare să mă identific cât mai curând, pentru că simțeam că nu fac față mixului de presiune, tentație și speranță, condimentat cu multă adrenalină. Căutam cu dor un dor, care își va lua curând zborul. Momentul în care m-am regăsit a fost minunat. Simțeam cum recunoașterea preia locul tensiunii, iar speranța se transformă în fericire. Eram mai aproape de visul meu, îmi doream să împărtășesc cu toți, dar în același timp tot acest val de fericire să-l țin numai pentru mine. Odată regăsit în listă, am vrut să văd în ce oraș am fost admis. Vroiam să văd Cluj, atât. Dar, n-a fost să fie. Eram admis la Sibiu, cea de-a treia variantă pentru care am optat în cerere, ba chiar fără bursă. N-am crezut că e așa și m-am uitat mai bine. Era Sibiu și fără bursă. Primul gând a fost cel de a căuta pe internet cât de departe e Sibiul de Cluj. Mă așteptam să fie o depărtare mai mare. După micul șoc de cei aproximativ 700 km de casă, cei 150 nu mă speriau. Multe dintre planurile pe care mi le făcusem se ruinau treptat, dar sigur. Nu mă așteptam ca lucrurile să decurgă astfel. Totuși, am privit lucrurile dintr-un alt punct de vedere. Eram student în România din toamna anului 2016. Mă aștepta multă carte, prietenii noi și multe vise asupra cărora trebuia să depun mult efort. Am privit partea bună și mi-am zis că totul va fi bine. Mereu sunt predispus să cred că așa trebuie să fie, așa am gândit și atunci.

                Peste câteva minute, în care mi-am adunat bucuria în palme pentru a apăsa butonul de on air să intru în emisie directă, am anunțat radioascultătorii de faptul că au fost publicate listele în buletinul de știri de la ora exacta de atunci și m-am repezit către telefon. Mi-am sunat părinții și i-am bucurat. Am simțit cum vocea mamei era una tremurândă dar plină de fericire. M-a îmbărbătat și mi-a zis că vom face totul să fie bine, iar faptul că nu aveam bursă nu era chiar atât de grav. Le-am mulțumit pentru tot și le-am spus că îi iubesc. Eram recunoscător pentru tot și pentru tot recunoscător continui să fiu. I-am bucurat pe bunei, pe sora mea, prieteni și colegi. Eram fericit și nu vroioam s-o țin numai pentru mine.

Clipa în care l-am anunțat pe prietenul meu cel mai bun a fost una deosebită. Fiind într-un maxi taxi în Chișinău, inițial nu m-a auzit, după care a crezut că glumesc. I-am repetat și am auzit cum a început să râdă în hohote de bucurie. Ne-am felicitat repicroc și ne-am zis că faptul că deși am fost admiși în două orașe diferite, acest fapt nu făcea decât să contempleze la fortificarea priteniei noastre. În drum spre casă, după încheierea emisiei, picioarele nu-mi atingeau practic solul. Vroiam să sar cât mai sus, să țip, să urlu, să strig. Era o fericire nebună și pură. Știam că în Cluj mă așteptau câțiva amici și nebunia de acolo. Ce mă aștepta în Sibiu nu știam, dar eram puternic. Mai mult decât atât, eram dornic de senzații, emoții și doruri.

În curând începea un nou capitol din viața mea, numit studenție și habar n-aveam cu vine ăsta la pachet: cu dezamăgiri, succese, regăsiri sau descoperiri? Sau toate la un loc? Cert era faptul că în acele momente era un om mai fericit în acest univers. Încet, focul la ghete creștea, iar pălăria stătea undeva în viitorul apropiat în așteptare de al său moldovean într-un oraș frumos și viu, pe nume Sibiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *