Episoade

Studenția în România. Mai aproape

Ajunși în orașul în care urma să depunem actele, acei trei băieți frumoși: eu, prietenul cel mai bun și un alt prieten, plini de curaj și dorință de a face carte peste Prut am parcat mașina și pășeau cu nerăbdare spre locul cu pricina, cel de depunere a actelor pe bază de dosar. Distanța pe noi nu se speria. Am mâncat pe pâine lungul drum de câteva sute de kilometri sub mândrul soare care ne veghea și năștea în noi o poftă groaznică de bere. Ne-am înțeles să nu celebrăm acest mic eveniment decât după de depunem actele și ajungem în orășelul de baștină pentru că nu susțineam consumul de alcool la volan. Ce-i drept, susținem această cauză și acum. Dacă te întrebi, despre ce merge vorba, te invit să cunoști prima și a doua parte din experiența moldoveanului, la acel moment fără pălărie în drumul său, spre a fi student în România.

Entuziasmul ne-a fost furat de lungimea cozii care era construită din sute de tineri, dornici și ei de a depune actele. Gălăgie, părinți nervoși, undeva se făceau liste pentru o bună organizare: un haos în care noi eram mici părți. Totuși, nefiind băieți rușinoși, am apelat la ajutorul unui voluntar care ne-a explicat cum stau lucrurile, unde trebuie să stăm pentru a ne aștepta rândul, care este ordinea actelor dar și cum să completăm cererea. Zis și făcut. De acasă venisem cu un plan. Știam că mi se oferă oprotunitatea unui 3 la pătrat. Vă explic la ce anume mă refer. Aici, fac referință la faptul că puteam să depun la 3 universități diferite, cu 3 facultăți diferite în 3 orașe la fel diferite. Puteam face un mix cum îmi trăsnea mie prin cap. Era ca o salată iar eu eram master cheful care decidea unde și cum își valorifică aptitudinile.

Cu aproximativ o lună înainte de ziua pentru depunerea actelor, mi-am propus drept scop să demarez o mini cercetare pentru a explora oferta universităților, nivelul acestora și a facultăților pe are le au în componență. În acest sens, mi-a fost tare de ajutor un top publicat de un site de știri, din Moldova, cu o echipă creativă în spate, a universităților din România pe nivele integre în funcție de competență, rezultate, număr de absolvenți, etc. Pe scurt, fiecare universitate pe un anumit domeniu de studiu, să zicem de exemplu științe politice avea un nivel, fie A, B, C și tot așa mai departe. Îmi doream să candidez la universitățile de top. Credeam în puterile mele și speram că prima variantă va fi aia norocoasă. Știam cu certitudine că vreau să studiez Relații Internaționale și Studii Europene. Consultând atât topul despre care am pomenit mai devreme cât și site-urile oficiale ale universităților am ajuns la o concluzie. Ținteam spre Cluj, Sibiu și Timișoara. În cazul celei de-a treia, îmi asumam distanța mare pentru că atunci când îți dorești tare de tot un anumit lucru, distanța nu e un impediment. Toate erau parte dintr-un ranking internațional, erau orașe frumoase și tentante. Ajuns în fața cererii, am avut o senzație că trebuie să schimb. Da, am schimbat ordinea. Ce-i drept, nu exagerat de mult. Am optat pentru ordinea Cluj, Timișoara și Sibiu, deși cel din urmă era pe poziția secundă. Pur și simplu am simțit că trebuie să o fac. Poate anume acest fapt a avut un rol semnificativ că anume acolo am și ajuns.

În momentul depunerii s-a depistat că Andrei, prietenul meu și al prietenului meu cel mai bun n-avea un act legalizat. Situația s-a complicat și mai mult când am aflat că nu avea nici actul ]n sine, acesta fiind unde credeți? Corect, acasă. Problema era evidentă, aveam nevoie de soluții. După o serie de telefoane am reușit să facem rost de act, în format pdf. Urma să legalizăm actul propriu zis. Majoritatea notarilor la care am apelat, refuzau să facă acest lucru pentru că fizic, actul în original lipsea, având la dispoziție doar formatul electronic. Andrei părea din ce în ce mai disperat, hotărând să revină a doua zi pentru a depune. Am zis că nu trebuie să cedăm și să căutam mai departe soluții ținând cont că nu mai aveam mult timp la dispoziție pentru acea zi, pentru că exista un program fix. În cele din urmă, am găsit un notar care a înțeles situația în care ne aflăm și a dat dovadă de mult bun simț în a ne ajuta. Făcând rost de legalizare, pășeam acum mai încrezuți ca oricând. Ne tachinam, râdeam, ne emoționam dar eram fericiți. Era o mică victorie în care păream 3 viteji.

Momentul în care am depus, a fost unul special. Deși eram abia la o primă etapă, nutream un puternic sentiment de recunoștință. Eram recunoscător mie că am ajuns până aici. Depusesem efort pentru a fi un candidat cu șanse mari și știam că va fi bine. Ne doream toți 3 studenți de Cluj și altă variantă era exclusă. Odată ce am depus actele ne-am avântat spre casă, să ciocnim un pahar de bere rece și bună ca să fie de bun augur. Urma să ne înarmăm cu răbdare și speranță: că notele ne vor reprezenta pe deplin și că vom reuși cu tot dinadinsul să ajungem la Cluj în componența în care am fost și la admitere. Eram visători și construiam planuri. Nu excludeam varianta că am putea ajunge toți în locuri diferite, dar nu prea îi acordam mare atenție și deosebită importanță. Cum arătase viitorul însă, trebuia. Însă, aceasta va fi inițierea celei de-a patra părți din ceea ce se cheamă ”Studenția în România”.

Stai aproape căci urmează alte experiențe la fel de plăcute în drumul meu spre a fi student. Vă tentez doar spre ceea ce va urma. Va fi despre facerea de bănuți, pregătirea morală dar cel mai important creșterea gândului că puiul își ia zborul din cuib. Nu va mai fi câmpul pe care am alergat, răsăritul de după deal dar cel mai imprortant îmbrățișarea mamei atât de deasă și caldă. Va fi despre maturitate, decizii și dor: enorm de mult dor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *