Episoade

Studenția în România. Drumul către master. Partea 3

Există momente în care utilitatea cunoașterii își spune numele. Niciodată nu știi dacă o anumită abilitate sau deprindere, de cele mai deseori benefică, îți va oferi o bază de acțiune în cazurile în care nu vei ști cum să procedezi. Mulți merg pe principiul : vom trăi și vom vedea. Acest fapt nu denotă neapărat o doză de optimism, ci mai mult de pesimism. Sigur că acest ”vom trăi și vom vedea” poartă în sine acea părticică de imprevizibil. Însă nu întotdeauna imprevizibilul este purtător de beneficii, oportunități și rezultate bune.

Principul enumerat mai sus a fost aplicat de mine când eram student la Sibiu. Conștientizam că trebuie să-mi aprofundez engleza mea de baltă, pentru că astăzi nici nu se mai pune aproape deloc problema dacă cunoști această limbă sau nu. Necesitatea de a o vorbi persită, odată ce îți dorești o evoluție în domeniul în care lucrezi și pentru visele pe care le ai.

Examenul pentru obținerea unui nivel de limbă era tot mai aproape, iar eu încercam cu toate resursele posibile pe care le aveam, să o deprind cât de poate de repede și într-un mod calitativ. Am început cu conectorii logici după care am continuat cu verbele la : trecut, prezent și viitor. Am început să mă uit la filme cu subtitrare în română și la un moment dat, chiar fără.

Într-un timp când aveam un dialog cu unii prieteni, făceam tranziția la limba engleză. La început a fost straniu, după aia însă, chiar vesel și interesant. N-am omis și aplicația Duolingo, una dintre cele mai bine cotate pentru învățarea unei limbi noi. Ascultam toată ziua numai piese în engleză, le analizam subtitrările și încercam simultan cât acestea rulau, să le și traduc.

Citeam articole, versuri la piese, știri în engleză. Unde nu înțelegeam un cuvânt, consultam dicționarul sau ajutorul prietenilor care aveau o relație de prietenie foarte strânsă, de lungă vreme cu această limbă. Într-o oarecare măsură mă bucuram că învăț o nouă limbă, dar și priveam cu regret la acei 11 ani de franceză. Însă vorba aia: o limbă o știi pentru tine. Într-adevăr amourul rămâne un deliciu lingvistic chiar și acum.

Deoarece munca îmi fura foarte mult din timp, energie și dedicare, existau zile în care nu făceam mai nimic. Îmi era greu să le îmbin, drept urmare majoritatea din weekendurile din vara trecută, pereții apartamentului în care stăteam, răsunau și făceau crăpături de la atâta engleză.

Sosise și ziua în care trebuia să susțin examenul. Am salutat soarele, m-am urcat în tren, mi-am sorbit cafeaua, mi-am pus pălăria pe cap, fiind mai hotărâtă ea decât mine și am plecat la drum. Odată ajuns, inima a început să-mi bată nebunește. În momentul în care am intrat în sală, am crezut că-mi sare din piept. Nu eram încrezut în mine, însă aveam nevoie de cel puțin B1.

La început fiind panicat, mi-am zis că trebuie să-mi păstrez calmul. Trebuia să fiu stăpân pe situație, însă cel mai important stăpân pe mine. Treptat am parcurs cerințele. Partea cea mai emoționantă a fost convorbirea orală cu un membru al comisiei. Am avut noroc să îmi pice un subiect despre familie și rolul educației în cadrul acesteia.

După ce am terminat, am ieșit afară și am simțit cum aerul îmi umple pieptul din ce în ce mai mult, iar inima și-a regăsit calmul. Cale întoarsă nu exista. Am oferit ce am putut și urma să aflu: voi culege lauri sau voi gusta din venin. Zilele care au urmat, au fost unele pline de suspans, nerăbdare și dorința arzătoare de a afla rezultatul. Intram din 10 în 10 minute pe site-ul centrului de limbi străine al universității, să văd dacă nu s-au publicat rezultatele. La un moment dat, acestea au fost date publicării.

Și le-am văzut. Am trăit acel cumul de emoții pe care l-am avut atunci când lucrând la radio, în orășelul meu natal, m-am regăsit în listele celor admiși la studii în România. Vroiam să cânt, să strig, să dansez și toate luate iarăși pe rând. Mă regăseam în liste, cu un B1 în dreapta numelui meu. Eram atât de fericit, că ziua aia nu m-am mai putut concentra în a face ceva cap coadă. Știam că mă așteaptă Clujul, iar asta nu făcea decât să-mi crească inima și să fiu mândru de mine. Fără lipsă de modestie, reușisem și eram foarte fericit! După o perioadă, am revenit în Cluj ca să îmi ridic certificatul și peste un timp, să îl depun la facultate.

Tot ce a însemnat și ce înseamnă ”Studenția în România” înseamnă mult pentru mine. Înseamnă o perioadă de maturizare, de revizuire a priorităților, a viselor pe care le am, o perioadă a devenirii și împlinirii, plină de eșecuri, regrete, probleme, crize. Însă îmi dau seama că toate astea mă fac mai puternic. Toate astea mă fac să am un foc mai mare, să deschid brațele larg către lume, și să cred că pălăria, inima și sufetul, toți împreună, avem lumii acesteia minunate ce spune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *