Episoade

Studenția în România. Drumul către master. Partea 2

Studenția în România

Imprevizibilul este o forță interesantă de felul lui. Când face parte din tabăra emoțiilor pozitive atunci ne lăsăm frapați, uimiți, iubiți și lăsăm fericirea, într-un mod victorios să preia locul sângelui din ale noastre vene. Atunci însă, când ni-l dorim foarte puțin sau aproape deloc, vine să ne lovească ca o briză rece de ocean, care inițial te răcorește, însă în cazul în care se repetă, îți provoacă senzația de înghețare.

La capitolul imprevizibil poate fi inclusă și experiența mea la master, de vara trecută. După ce am fost măgulit de oboseală, luat în derâdere de pofta de somn, gonit de panică, credeam că pășeam victorios spre un nou viitor în care nu știam ce mă aștepta, însă cu siguranță pe care-l voi construi prin munca, străduință, viziune și încredere în propriile forțe și îl voi face să sune bine. Imprevizibilul însă a venit să mă lovească peste obraz, într-o manieră dulce și să-mi șoptească la ureche că e munca lui să se joace cu emoțiile oamenilor și ca nu cumva să dau dovadă de prea mult curaj.

Dar mama m-a învățat că atunci când ești pus la perete, trebuie să-l spargi. Am început să întreb dacă cu siguranță certificatul de limbă nu este recunoscut, în contextul în care este oferit de către o universitate acreditată de către Ministerul Educației. Mi s-a explicat că certificatul joacă o anumită putere ”juridică” însă insuficientă și incompletă. Era într-adevăr un certificat de limbă străină, însă nu unul care exprima într-un mod clar, ce nivel de pregătire are posesorul lui, fapt care era unul strict necesar.

Conform regulamentului facultății aveam nevoie de un B1, cel puțin, la o limbă străină, fie engleză, franceză, maghiară sau germană. Până atunci nu susținusem nici un test de limbă, deci habar n-aveam cu ce se mănâncă treaba asta. Știam însă 2 lucruri: că am nevoie de un altfel de certificat și că mă vreau student la Cluj. Cerul clujean suspina după a mea pălărie, iar eu nu puteam să-l las fără de ea.

Am început să întreb care ar fi probabilitatea ca să susțin acel examen un pic mai târziu, în contextul în care am fost în necunoștință de cauză și eram pregătit să-l obțin. Am fost înțeles de doamna din comisie, sceptică la acel moment mai ales și din perpectiva refuzului meu de a prezenta actele în original.

Am decis în favoare limbii engleze, din momentul în care urma să am foarte multe conexiuni în domeniul de relații publice și publicitate. Mi s-a oferit șansa să revin după un timp cu certificatul oferit de Facultatea de Limbi Străine,  care să ateste că știu cum să exprimă dragostea și cu freamăt englezesc.

Timpul mă presa pentru că trebuia să ajung și la Facultatea de Studii Europene, pentru a depune și acolo actele. Am luat un taxi în toată nebunia de atunci, din frica de a nu reuși, fiind și acolo ultima zi de admitere. Odată ajuns, am despus actele și m-am mai liniștit. După toată învălmășeala aia, am zis că nevoie de o revigorare și de o stabilire a viitorului plan de acțiune. Am apelat la o bere rece și bună și la o companie de prieteni buni, care m-au îmbărbătat și m-au făcut să-mi fie și mai tare ”foame” de Cluj.

A doua zi aveam programate 3 interviuri, în urma cărora urma să se decidă dacă voi deveni student cu drepturi depline sau nu, interviuri care reprezentau o parte importantă în tot procesul de admitere și selecție a candidaților. În cadrul acestora era analizată pe ce se bazează motivația ta de a face acel master, experiențele anterioare și unele competențe proprii.

Mi-am luat micul dejun și am plecat către prima facultate, unde mă așteptau masterele: comunicare și management media. Abia spre dimineață am observat că sunt primul pe listă la interviul celui de-al doilea master pentru care optam. Mai aveam încă 10 minute până începea, iar eu încă eram în autobuz. Și acum îmi amintesc cum alergam ca nebunul, ca să ajung. Mașina către viitor pleca la ora exactă și nu aștepta pe nimeni.

Interviurile le-am trecut cu bine, sub egida unor zâmbete prietenoase. Am fost întrebat de ce îmi doresc să-mi schimb domeniul de activitate și dacă realizez că îmi va fi greu, deoarece voi avea deja colegi care sunt familiarizați cu domeniul. Om al provocărilor fiind, acest fapt mai mult mă tenta decâ speria, fiind sigur pe mine.

Mi-am aprins focul la ghete și am plecat către cealaltă facultate. Acolo, am avut interviul chiar cu domnul decan: un om cu atât de mult bun simț, amabil și politicos, încât în momentul în care m-a întrebat în favoarea cărei facultăți voi lua o decizie ce implică continuitate, mă simțeam atât de incomod să-i spun că cel mai probabil, nu în componența celei în care el se află în structura de conducere.

2 zile a durat toată nebunia cu depunerea, interviurile, nedormitul, panica, stresul și soarele necruțător de iulie. Odată revenit la Sibiu, m-am întins în pat, cu dorința de a mă lasă cuprins de un somn adânc, dar gândurile nu-mi dădeau pace. În mai puțin de 2 luni trebuia să ating un nivel de engleză la care unii ajungeau timp de ani. Nu știam de unde să încep, cum să încep, însă era clar: totul era în mâinile mele, se cerea un creator, nu un distrugător.

Știam că mă așteaptău timpuri, adjective și conectori logici, toate nu în română. Ușor, cu siguranță nu era despre și pentru mine. Însă greul e mai dulce pe pâine, dacă îl servești cu un vin bun și accent moldovenesc. Mi-am pus pălăria să se odihnească , căci de mâine începea nebunia. De mâine începea să se scrie un nou capitol din ”Studenția în România”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *