Delicii de online

Prin lume hoinar, cu Bla Bla Car!

Iubesc călătoriile. 😊 Îmi oferă acea doză de neașteptat și de imprevizibil, care mă determină să mă urc în tren și să explorez țara asta frumoasă, pe nume România. Îmi place să-mi scald ochii în verdele câmpiilor, să mă joc cu norii și să observ cum copacii se străduie să mă ajungă din urmă. Și nu reușesc, dar ei tot încearcă. Și nu reușesc.

Datorită călătoriilor am descoperit mai multe laturi ale frumosului, ale unicului, ale nedescoperitului, însă de asemenea m-am descoperit pe mine. Și că iubesc să explorez orașe, să cunosc caractere, să cad în plasa ghinionului, să caut curajos ieșiri din situație și să mă convig de fiecare dată sub clar de lună cu un pahar de vin lângă mine sau cu fiecare călătorie, că dorința de a vede toată lumea asta mare, e din ce în ce mai arzătoare.

Într-un timp călătoream mult cu trenul. De când însă merg lunar de la Cluj spre Sibiu, pentru a-mi activa aparatul dentar, din lipsa unei curse directe, majoritatea fiind nocturne, am început să caut alternative. Aflasem de la niște preieteni de sistemul de ”shareing” a mașinii între conducătorul acesteia și alți pasageri care se îndreptau în aceeași direcție, sau una apropiată de aceasta, numită Bla Bla Car. Procesul în sine este cel de carpooling, așa cum spune termenul în engleză.

Și acum țin mint prima călătorie, de acum câțiva ani. Mă întorceam de la București la Sibiu, de la un eveniment, alături de un domn de peste 50 de ani. Am început să povestim despre una, despre alta, să glumim, să fim pe aceeași lungime de undă. Domnul a fost atât de deschis și prietenos, căci în momentul în care am ajuns la Sibiu, a refuzat categoric să ia bănuții pentru călătorie. Degeaba m-am opus, pentru că a continuat să refuze. Am decis să-l îndulcesc cu niște bombaine Bucuria, el în schimb oferidu-mi un zâmbet și dorindu-mi multă sănătate. 🙂

Bla Bla Car reprezintă o alternativă în ceea ce privește modalitățile de transport regulate, precum trenurile, autocarele, microbusele, etc. Este una în care ai un contact mult mai apropiat cu șoferul. Îl poți cunoaște mai bine, face schimb de contacte, împărtăși din experiențele personale și profesionale, petrece foarte bine timpul, învăța noi lucruri și multe altele. Consider că anume contactul verbal cu o persoană necunoscută e acel zvâc al acestui proces. Îți ieși din zona de confort, cunoști mai multe tipuri de personalități, îți lărgești aria de cunoștințe și cine știe: poate în așa manieră îți găsești fie un foarte bun prieten sau poate chiar și iubirea vieții. 😉

Ușurința este un alt aspect lăudabil. Îți fac un cont, postezi și o poză ca să aduci un plus de convingere și începi să cauți o călătorie. Fiecare șofer vine cu o ofertă de preț, efectuată de către aplicație, în funcție de mașină, timpul cursei, etc. Dacă o persoană îți face cu ochiul și crezi că ți se potivește, tot ce ai de făcut e să efectuezi o rezervare și să aștepți confirmarea din partea șoferului. Ulterior, odată cu confirmarea, poți apela șoferul ca să stabilești locața exactă, de unde vei pleca către un vin, o persoană dragă sau o nouă experiență.

Sistemul de apreciere post cursă, îți permite să îți faci o părere preventivă despre acel șofer, ce fel de persoană este, ce abilități de condus are și nu doar, în funcție de evaluările oferite de pasagerii de la cursele anterioare. Ai 14 zile ca să oferi un feedback și șoferul, la fel. Odată ce ambii ați făcut același lucru, în tabloul vostru de board o să apară acestea.

Bla Bla Car mizeză mai multe aspecte care să garanteze securitatea, cofortul și transparența atât a pasagerilor, cât și a șoferilor făcând posibilă alegerea a persoanelor alături de care călătorești,  consultanța evaluărilor primite, detalierea preferințelor fiecărui șofer (unii sunt de acord cu animalele de companie, fumatul în mașină sau muzica tare), asistența profesionsită din aplicație și multe altele.

Nu pot să nu apreciez timpul redus de deplasare în fața metodelor alternative de transport, confortul, posibilitatea de a cunoaște oameni noi, a avea experiențe diverse și plăcute și a mă provoca la noi călătorii. Am avut plăcerea să cunosc oameni atât de diferiți, însă cu mult bun simț, care n-au ezitat să mă întrebe dacă am nevoie de ajutor, dacă sunt ok sau dacă doresc o Eugenie?

Dornic de noi cunoștințe, povești lungi și interesante, oameni calzi și buni, hoinar, mă avânt în noi călătorii cu Bla Bla Car. Niciodată nu știu cu ce fel de persoană îmi voi petrece câteva ore, însă prefer pe fiecare șofer să-l bucur cu o glumă bună și cu a mea pălărie. Și cine știe, poate data viitoare voi urca în a ta mașină!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *