Delicii de online

Îndrăgostește-te de propria creativitate cu VSCO

Deseori avem momente în care ne dorim să revenim la o clipă anumită din a noastră viață și să o confruntăm cu schimbarea. Ca urmare a acestei ”confruntări”, acestea două să se avânte într-un dans pasional în care cea din urmă o conduce pe cea care a cunoscut existența înainteei. În urma acestui dans, acea clipă să renască în ceva diferit însă mai plăcut, dorit și căutat.

Dacă am avea mașina timpului ar fi posibil acest fapt fără ezitare. Însă unde ar fi imprevizibilul și necunoscutul? Probabil avansarea științei ne va oferi răspunsul la această întrebare. Există acum însă anumite posibilități care ne permit acest fapt. Să luăm spre exemplu editarea unei fotografii. Probabil în momentul în care am creat o amintire era un pic noros, iar soarele nu era atât de darnic, sau poate galbenul de pe tricoului nu ieșea suficient în prim plan. Și uite că în astfel de momente ne salvează editarea.

Am să fac din start o delimitare. Fac referință la jocul cu diverse caracteristici tehnice care pot fi aplicate fotografiei: contrast, saturație, luminozitate, structură, HDR, etc. Jocul care vine să maximizeze o idee, să o susțină astfel ca ea să-și spună povestea până la capăt. Totul însă în cadrul unui echilibru.

De o bună perioadă de timp, un astfel de echilibru îl creez prin intermediul unei aplicații care îmi permite să ofer unei fotografii, o altă viață: una plină de culoare, claritate și detalii care schimbă dacă nu fundamental emoția ei, cel puțin într-o mare măsură. VSCO, reprezintă o descoperire mai mult de un an. Este cea mai des folosită aplicație de către mine atunci când vine vorba despre editarea unei fotografii. Treptat am migrat și căre altele, ofertante și mult mai bine cotate, însă contrar acestui fapt locul la inimă ea și-l are.

Pentru creatori, de la creatori este sloganul aplicației. Creatorii ei își doresc ca utilizatorii aplicației să ducă fotografia lor un alt nivel, dar și să creeze o comunitate de oameni pasionați de fotografie și de frumos. În prezent, aceasta are peste 50 milioane de descărcări pe Google Play, ceea ce demonstrează o utilizare la nivel internațional. De asemenea aplicația pune la dispoziția un feed în care pe baza creării unui cont poți supune analizei conținutul livrat de alte persoane.

Aplicația îți permite să editezi nu doar fotografii, dar și conținut video. În primă fază te poți bucura de filtre gratis, iar în cazul în care îți dorești să explorezi mai mult, poți să o faci oricând dacă îți achiziționezi varianta PRO la 20 $ pe an, ceea ce ar veni aprox. 7 dolari pe lună. Recunosc că este o investiție. Însă una care merită. Cu siguranță la câteva clik-uri poți găsi varianta PRO piratată. Ooops!

Numele filtrelor pleacă de la prima literă din alfabet, până la ultima, fiecare diferențindu-se prin estetica pe care o propune. Unele sunt mai saturate, altele propun nuanțe mai reci, unele mai calde, fiind disponibile și variante alb negru. Cu câteva ajustări corecte și bine alese, fotografia poate căpăta cu o totul altă viață sau și mai bine poate îmbrățișa într-un mod puternic emoția, dacă aceasta era una vagă și slabă.

E o adorație în momentul în care observi că cu fiecare click fotografia la cre ții enorm de mult sau îți dorești să transmită un mesaj mai deosebit, începe din ce în ce mai tare să fie purtătoare a acestei capacități. Nu doar că este plăcută vizual din cauza unui cer albastru intens sau a unei căpșuni roșiatice ca sângele, dar fotografia la care ai depus efort timp de câteva minute sau chiar ore reușește să-și atingă scopul: să se joace un timp îndelungat cu corzile inimii celui care o vede.

Toate expuse mai sus îmi doresc să fie în limita bunului gust și a echilibrului. Îmi doresc să schimb o fotografie într-o direcție corectă, păstrându-i culorile inițiale și elementele de bază, fără a mă implica în acea naturalețe a ei. Vreau să păstrez momentul așa cum a fost el surprins.

Îmi doresc să-i păstrez naturalețea, implicându-mă cât de puțin posibil în viața acestuia, oferindu-i mai multă vitalitate, energie și dinamism. Cu siguranță toate acestea rămân la latitudineaa fiecăruia dintre noi în contrucția unei estetici precum ar fi un blog, o pagină de instagram sau a unei wallpaper pentru un proiect la facultate.

Fiecare dintre noi e în măsură să decidă cât e sau nu e suficient. Atfel ne conturăm un stil, o viziune, un mod de a transmite ceea ce ne dorim. Cert este că nu trebuie să ne oprim. E nevoie de continuitate: continuitatea unui conținut pe măsură, purtător de pasiune, iubire și regăsire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *