Vinostoria

Individo Fetească Regală și Riesling: plăcere și melancolie

Serile în care îți avânți oboseala, grijile, emoțiile și marile dorințe într-o horă sunt frumoase. Serile în care această horă are loc cu ușoare note de Fetească Regală însă sunt speciale. Pe vremea când eram la începutul studenției în Sibiu, vinul nu mă tenta atât de mult. Într-o zi însă, cred că a decis să mă caute. Și m-a găsit. S-a întâmplat treptat, cu un pic de mister și ușoare adieri de soare. De atunci suntem de nedespărțit. Prezentul îmi oferă șansa de a mă bucura de vinuri de excepție, iar viitorul nutrește experiențe pe care nici că mă strădui să le intuiesc.

Niciodată n-am stat să număr câte vinuri am încercat. Nu văd un rost în a face acest lucru. Nici pentru a mă lăuda sau a mă da mare cunoscător. În schimb țin mine ce senzații au reușit să-mi trezească. Unele mai diferite, altele mai unice, unele asemănătoare, altele pline de personalitate. Toate însă au reușit să povestească ceva și să-mi creeze palpitații. Ziua în care m-am ciocnit de Individo Alb, una plină de activități de rutină și istovitoare, nu promitea multe. De dimineață la facultate, somnoros și fără chef, cu răni în partea interioară a buzelor provocate de aparatul dentar pe care îl purtam deja de câteva luni, așteptam seara. Știți senzația aia când încă nu te-ai trezit, dar deja vrei să vină seara ca să te bagi iar în patul cald și moale? Exact așa era la mine în acea zi.

După facultate, mersul la bibliotecă, revederea cu niște amici și savurarea unui apus minunat, m-am retras de toată nebunia sunetelor de sirenă, vijelia care începea și trosnitul zăpezii de sub picioare în camera de cămin. Era sfârșit de săptămână, colegii mei erau plecați acasă pentru a se bucura de îmbrățișările părinților. Am lăsat geamul răbătat, mi-am pus pe Spotify niște jazz clasic și mi-am luat câteva portocale din frigider, un pic reci, dar tare mirositoare. Mi-am desfăcut sticla de vin și am început să stau de vorbă cu…mine. Povesteam despre eșecuri, dorințe, principii și dulceața sau povara tinereții.

Un cupaj care se includea perfect în acel dialog cu propria-mi persoană. Un cupaj din două soiuri de struguri cu arome atrăgătoare. Feteasca Regală, în proporție de 55% ascundea o mireasmă îmbătătoare de flori de câmp, pe care atât de tare le iubesc și de aroma cărora mă îmbăt asumat. Rieslingul, cu o proporție mai mică de 45%, făcea vinul să fie atât elegant, corpolent, dar și ușor de sorbit. Un vin jucăuș care în tot lacul de jazz care se crease, se lăsa descoperit mai ales prin combinația nefondată cu portocale atât de dulci și atât de mirositoare. Strugurii pentru acest vin, fusese culeși din regiunea Codru, Republica Moldova. Fiind o colecție care aparține de vinăria Château Vartely, Individo reușește să prezinte vinuri care instigă la sorbire continuă și mister.

Vinul în sine este este pulbere de stele. În acest sens există chiar și un Bar al Căii Lactee. Da, ați citit bine. Un astfel de ”bar” a fost descoperit de astrofizicieni, aproape de centrul Căii Lactee, în forma unui nor molecular dens, conținând alcool și apă. Având o proporție de numai 0,0005% alcool, am putea spune că este un bar sărac. Ba dimpotrivă! Dacă am fi martorii procesului de distilare a acestui amestec de apă și alcool, am obține 100 de octilioane de litri de alcool pur (100%).

Individo Alb prin corpul său definit și lejeritatea de care dovadă, a fost pentru mine în acele momente un vin de desert. Fiind un vin sec, de culoare galbene-pai cu reflexii aurii, acesta prezintă ulterior frumoase note de mere, caise, dar și piersici supracoapte. Acidictatea este controlată, fiind prezent un postgust lung cu o nuanță de petrol. Ați citit bine. Acest fapt se datorează că odată cu trecerea timpului, Rieslingul descoperă un gust caracteristic, unul mineral cum a fi petrolul și se intensifică accentul ușor de miere.

La un moment dat, am decis că vinul are nevoie de mai multă taină. Am luat ”Învierea” de Lev Tolstoi și m-am lăsat învăluit nu doar de un vin bun, dar și de o lectură pe măsură plină de emoție și curiozitate, care n-au făcut decât să confere splendoare momentelor în care m-am lăsat cuprins de senzația de răcoare care se instalase deja în cameră, aroma de portocale care avea ceva din spiritul Crăciunului, februarie fiind deja, gustul minunat al vinului și lectura ofertantă.

La un moment dat mi-am dat seama că Spotify rula altceva, nu jazz, ceva necunoscut. Când m-am uitat la aceas, am realizat că este deja târziu, jumătate din cantitatea vinului din sticlă absentând de la acea dulce melancolie care se crease. Pe motiv că aveam cursuri de dimineață, am lăsat sticla la rece, bucurându-mă în continuare de acel post gust, prime impresii oferite de lectură și mireasma de citrice. M-am pus la somn, cu noi idei, planuri și alarma setată al 06:30. Urma o nouă zi, cu noi descoperiri.

Azi, mâine sau peste 10 ani voi reveni la acest vin, cert fiind fapul că Individo, Fetească Regală și Riesling, a reușit să determine un necunoscător de vinuri să creadă că esența vinului îi este cunoscută și tot necunoscută e. Un vin pe care poți să-l sorbești indiferent de sezon, însă mai mereu cu o lectură instigătoare la cunoaștere și gândire, noi scopuri și noi creste de munți care așteaptă să le cucerești: pentru că poți, pentru că muncești, dar cel mai important pentru că îți dorești.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *