Gânduri de 22

Fotografia – un chiriaș al inimii

Există momente în viață când ne lovim de lucruri cărora nu le oferim atenție. Le lăsăm să treacă așa pe lângă noi fără a le oferi investiții: timp, resurse financiare, dorință. Pare a fi firesc să nu ne concentrăm asupra lor până în momentul în care rămân pe noapte în inimă și după aia nu vor să mai plece: inima le devine casă, iar mâinile creatoare de al lor existență.

Fotografia a trecut de nenumărate ori prin fața mea, dar parcă eram orb în a o vedea. Uneori mă trezeam cu ea dimineața în momentul în care deschideam telefonul, alteori îmi venea spontan în minte. Deseori ne dădeam întâlniri în livada de peste drum de casă, unde liniște fiind, iarba verde îmi șoptea să mă las îmbrățișat de răcoarea serii.

Priveam apusul și dealurile, și văile, și stânele, și lanurile, și femeile care veneau de cules, și norii, și porumbul, și ființa mamei care mă caută cu ochii tulburați. Priveam și ”făceam fotografii” cu ai mei ochi. Lentilele alea două pline de vise, făceau fotografii flămânde și iubărețe de frumos. Crescând, am simțit cum crește în mine pasiunea pentru ea.

Ulterior, s-a dezvoltat și s-a făcut mândră făptură. Din copiliță, firavă și nebunatică, a devenit o domnișoară. Mai încrezută în sine, mai puțin tolerantă, dar mai selectivă. A devenit dragoste, dragoste pentru fotografie. Am stat să mă gândesc dacă o voi cunoaște altfel. Odată cu trecerea timpului, a început să își schimbe trăsăturile feței devenind în mai mature. Dar este abia la început.

Mi-a mărturisit că din o domnișoară suavă și plină de dor, va deveni o femeie în toată firea. Numai dacă îmi voi dori acest lucru și o voi ajuta să de dezvolte și mai mult de aici încolo. Numele ei va fi atunci iubirea. Va fi mult mai plină de încredere, mai critică, mai dură, dar mai grațioasă. Asemenea unei femei care având o experiență frumoasă de viață, își propune și mai multe de aici încolo.

Întrebând-o dacă atunci va fi sfârșitul, mi-a mărturisit că nu. Odată cu proiectarea unor noi țeluri, va evolua frumos, dar va deveni o bătrânică, numele fiindu-i nemurirea. Însă nu orice fel de bătrânică. Una puternică, plină de profesionalism, ageră și stăpână pe sine. Va avea însă defectul de a nu fi perfectă. (Nu că și-ar dori acest lucru) Curios din fire, n-am ezitat să o întreb unde ne vom întâlni pentru ultima dată. N-a putut să-mi spună unde, însă cum va avea loc acea ultim întâlnire mi-a spus: în momentul în care ochii mei se vor închide și nu vor mai capta nici o picătură de lumină. Atunci nu voi mai crea fotografia.

În prezent trăiesc frumoase momente alături de ea. Îmi deschid ochii larg și îi las să observe tot și toate, la butoane fiind rațiunea. Alături de ea, printr-un compromis se decide de fiecare dată care sunt momentele care vor rămâne acolo, în mintea mea. Unele vor reveni, altele se vor stinge instant. Exist însă o mulțime de momente când nici eu, nici rațiunea nu decidem. Se întâmplă lucruri, se nasc stări, se cunosc suflete. Și în așa momente ia naștere ea, fotografia.

Tânăr, visător și cu pălărie nu tind să mă laud cu ea în lumea toată. O creez, uneori o țin numai pentru mine, însă de cele mai deseori o las să bucure și alți ochi, alte minți. Să transmită un mesaj, de una singură, încă mai mereu se avântă-n dans cu cuvântul, până își sfârșește existența din cauza uitării. Însă niciodată nu se știe când va renaște. M-a furat, însă m-a lăsat împlinit și bogat.

Pentru voi, ce este fotografia?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *