Foodmania

Ce gust are cafeaua pe care o servești, iubire?

Clipele în care văd că iubirea zăbovește să vină sunt speciale și amare. Zic speciale pentru că a le trăi e o plăcere, iar amare pentru că le simți și e chin. Totuși, știu cum să grăbesc procesul. Nu că mi-aș dori să o deranjez, ci să-i văd zâmbetul și să schimbăm bârfa de dimineața așa cum o facem mai mereu în weekend.

Uneori e destul de încărcată cu diversă treabă însă când vine vorba de cafea, nu mă refuză. Ziceam mai devreme că știu cum să grăbesc procesul. Îninate de a vă spune cum, vreau să vă destăinui ceva. Și iubirea are dor. Unele mari, altele mai mici. Unele se joacă în codrul verde, altele se lasă lovite ușor pe obraz de briza mării. Toate însă au un dor. Dorul pentru cafeaua bună.

Acea cafea care reprezintă un motiv cordial și important de a te trezi mai devreme cu câteva minute bune pentru a-i crea și omorî existența. Aceea cafea care de pe balcon, cu soarele care îți sărută ușor trupul și aerul rece, care te face să te ascunzi în plapuma cea de mătase îți dă o poftă mare de viață. La Cluj, dorul pentru cafea al iubirii se ascunde la Narcoffee. Acolo unde există o dorință uriașă de a pune accentul pe cafeua de specilitate, asemenea dorului pur. În cazul cafelei aceasta se descifrează ca fără siropuri, fără gust ars, fără pretenții și fără artificii.

Întrebată de ce anume acolo mereu căută dorul și de fiecare dată îl găsește iubirea n-a ezitat să-mi răspundă: dorul pe care mereu îl simte e prezent în toate – în originea cafelei, în echilibrul prăjirii, în unicitatea fiecărei cești scăldată de foc timp de 36 de ore, în lingurița de oțel al cărei cel mai mare păcat este zahărul și în cuprul din care este făcut farfuria oferindu-ți un vibe unic atunci când îl atingi în nemurirea în care a fost transformat.

Inițial, cafeaua pe care o poți găsi la Narcofee ia naștere sub același cer, dar sub alte priviri. Uganda, El Slavador, Rwanda și Etiopia sunt doar unele dintre locuri. După o serie de procese, drumuri și freamăte aceasta ajunge în Cluj pe Bulevardul Eroilor. Și la The Ofice. Și încă la două kioskuri unde poți povesti la infinit despre cafea, și încă o zi.

Ceea ce cu siguranță e greu de găsit, însă la Narcofee reușesc din prima, este echilibrul. Cel dintre inimă și cafea, descifrându-se ca o horă dintre o ceașcă pe pe măsură, un loc special, recunoștere, o voce și suflete care trăiesc această poezie din boabe. Uneori aceste sufelte sunt clujene, alteori nu. Fără nici un dubiu, acel echilibru nu cunoaște oră sau timp perfect. El există și atât.

Mai mereu consumator de cappuccino, uneori în zile un pic fără de soare îmi iau un flat white pentru o porție mai mare de zâmbete pe care vreau să le ofer, dar vreau să le și primesc. Fiecare cafea reușește să spună o poveste în pofida distanței, condițiilor climaterice sau a grijilor. E suficient doar să-ți oferi buzele și să o citești. La unele e plină de lux și savoare, la alta e plăpândă și jucăușă.

Motivația cafenelelor a plecat de la Marius Nica, campion național și internațional, actual head roaster la Narcoffe care și-a dorit să împărtășească ceea ce știe cu alți oameni care sunt dornici de povești. Vibeul creat acolo, este unul în primul rând cu mireasmă de cafea. După care, acesta este susținut de lemn, oglinzi și nuanțe cromatice închise. Nu uită se se facă prezentă geometria, prăjiturile purtătoare de tentație și amabilitatea persoanelor care nu doar muncesc, ci și se dedică misiunii.

Mă bucur în a ști că iubirea pentru cafea nu bucură doar sulfetul român, din 2017 aceasta fiind prezentă și în Praga. În București sunt prezente alte două cafenele, pregătite să ofere zâmbet, pasiune și dedicație.

În Cluj însă reușește de fiecare dată să bucure un molodvean și o pălărie. Aceștia se așează la masă și analizează alături de iubire poezia din ceașca lor, căutând dorul. Și încep să-l caute: cu ochii, cu buzele, cu inima.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *