Turist în țara mea

Alba Iulia – o comoară arhitecturală (re)descoperită

Vara asta tare se vrea a fi în concediu. Altfel nu pot să-mi explic unde se grăbește timpul. Parcă mai ieri luna iunie își făcea loc voioasă în calendar, una în care canicula, sesiunea și dorința de bere băteau obsesiv la ușă. Și uite că astăzi, luna august m-a îmbrățișat pe neprins de veste fără să mă aștept la asta.

Nu pot opri timpul, dar nici nu-mi doresc. Nu știu dacă aș fi conservator sau demodat, strâns legat de trecut sau plin de temeri în ceea ce privește viitorul, cert este că în ultimii 2 ani încersc să fiu bun prieten cu timpul. Și nu mă rezum doar la o singură prietenie. Cea cu călătoriile este una la care țin nespus de mult și în pofida caniculei și dorinței de bere care încă îmi bat la ușă, îmi fac timp să iau rucsacul în spate, pălăria pe cap și să mă trezesc înaintea soarelui.

Zilele trecute așa am și procedat. Alarma setată la 05:30, gustările pregătite din timp, la fel ca și biletele spre Alba Iulia. Nu am fost dezorganizat cum s-a întâmplat în călătoria spre Oradea, experiență relatată aici, ci m-am străduit să le pun pe toate la punct. În pofida faptului că am dormit mai puțin de 4 ore, muzica și mixul de cereale din acea dimineață m-au ajutat să îmi capăt energia și voia bună pentru acea zi. Recunosc că am avut parte și de un răsărit minunat.

Un pic răcoroasă vremea, cu orașul ceva mai liniștit, dornic de o mică escapadă, pășeam spre gară îngândurat ce-mi rezerva acea zi. După 3 ore sub fundalul șinelor de tren, lectura unei părți din ”Cu cărțile pe masă” de Agatha Christie și acel răsărit numai bun de iubit cu camera telefonului și ochiul încă somnoros, eram în Alba Iulia.

Poarta a II-a

Distanța dintre gară și cetate este una ”modestă”. În mai puțin de 15 minute la pas agale, mă aflam în fața porții a III-a, a cetății Alba Carolina, la scurtă distanță fiind și cea de-a doua. În pofida faptului că era zi de miercuri, am fost surprins de ritmul orașului. Centrul orașului era plin de meșteri locali care ofereau spre vânzare accesorii, obiecte de decor, produse de meșteșugărit și ii, toți aflați în căruțe cu iz vintage.

Deși era a doua vizita în acest oraș, scăldat în lumina soarelui de august, acesta părea mult mai atractiv, frumos și binevoitor plimbărilor lungi. Timpul mi-a permis să explorez Catedrala Romano-Catolică ”Sfântul Mihail” din interior. Ochii îmi fugeau încercând să prindă toate detaliile, însă în primul rând să absoarbă toată puritatea oferită de piatra albă din care este construită aceasta. Am reușit să urc în vârful ei și să analizez orașul de la înălțime, oamenii părând mici, mici.

Picturile și repetiția din cadrul Catedralei Încoronării au fost absolut superbe. Galbenul care este omniprezent la exterior, oferea un frumos spectacol, jucându-se cu lumina soarelui. În continuare, în interior aceasta intra neforțată de nimeni și nimic prin geamuri, făcând picturile să-și descopere culorile și elementele. Am stat atât cât mi-a permis timpul analizând gama cromatică și proporțiile existente.

Am avut și mai mult noroc și am prins Muzeul Principia deschis. Aflat în inima orașului, existența lui se definește drept o simbioză între sticlă și metal. Acesta reprezintă o valorificare a castrului roman Apulum. În interior am descoperit aceeași piatră albă din care a fost construită catedrala romano-catolică, găzduind fragmente din podelele birourilor comandanților de oști, încălzite prin intermediul focului, locul unde se țineau dările cu care erau plătiți soldații, o fântână antică, etc.

După câteva ore bune de luat la pas orașul, am mers să prind trenul către Cluj. Cu mică întâzierea trenului, după alte 3 ore, surprindeam o dorință a soarelui de a oferi un apus pe măsura acelei zile. Și ulterior, trăiam realizarea acelei dorințe. Eram obosit, flâmând, dar nespus de fericit.

Realizez că vizitând a doua oară acest oraș, plin de istorie, sculpturi metalice, arhitectură demnă de analizat și iubit care îți oferă senzația întoarcerii în timp, nu m-am oprit să beau o cafea așa cum o fac în fiecare oraș în care merg. Eram atât de concentrat să explorez orașul și să descopăr arhitectura lui, încât am uitat să stau la o cafea pentru a opri clipa. Nu pot decât să mă bucur. Cu siguranță din cauza acestui fapt și nu doar, voi reveni cu drag. La fel de neliniștit, cu camera pregătită să captez albastrul cerului și istoria care respiră și se bucură de același soare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *