Gânduri de 22

196

Foc la ghete

De zile. Pline de străduință, muncă, bucurie nespusă și provocări. Provocări purtătoare de neștire, combinate cu speranță. Speranța că faci bine și că ești pe drumul corect. Speranța că există continuitate, oportunități și provocări și mai mari. Intuiesc că sunteți în ceață. Haideți să lămurim acel mister care stă în spatele numărului care rezidă în titlul articolului.

Ieri, 18 mai, s-au făcut 196 de zile de când împărțesc cu voi focul. Și nu doar cel de la ghete. De asemenea și cel al minții, al inimii și al sufletului. Blogul a împlinit 6 luni, adică 196 zile. Concidență sau nu, sunt născut în anul 1996. Nu am să dezbat acest fapt, ci doar am să-l las aici, fie el ordinar sau special.

Sunt bucuros, după aia fericit, după aia recunoscător și iar toate din nou. Nu vreau să mă dau drept ”mare creator de conținut”. Vreau să cred că gândurile mele ajută, amuză, creează controverse, sugerează idei, nasc zâmbete. Vreau să trezesc o reacție și să cred că ceea ce fac, nu o fac degeaba. Acum mă adresez ție, cititorule, cel care ai fost de la primul articol cu mine, sau abia acum m-ai găsit din întâmplare.

Vreau să-ți mulțumesc că atât pentru mine, cât și pentru tine, zilele de miercuri și duminică sunt mici sărbători. Că le aștepți, că te bucuri de ele, înfometat fiind după alte gânduri de-ale moldoveanului cu pălărie și pentru că ai încredere în ceea ce spun, în ceea ce cred, în ceea ce trăiesc. Nu vreau să mă dau tare, să fiu ceea ce nu pot să fiu sau să mă prezint ceea ce nu sunt de fapt.

Vreau să-ți mulțumesc că uneori prinzi la curaj și îmi spui ceea ce îți place și ceea ce ai vrea să îmbunătățesc. Fă-o mai des! Eu sunt deschis și te aștept să discutăm într-o manieră liberă, pritenoasă și caldă. Sunt gata să învăț de la tine și să fiu mai bun în ceea ce fac. Nu prea mă iubesc eu cu unele reguli de scriere, însă sunt un ”rău” necesar. Prefer să scriu așa cum simt, însă uneori dacă nu potrivești exprimarea cea mai potrivită în forma ei scrisă, sensul poate fi erodat.

Vreau să mulțumesc părinților. Mama și tata : sunteți cei mai tari! Că nu ezitați în a citi fiecare articol, în a-mi spune ce v-a plăcut cel mai mult și ce credeți că ar trebui să schimb. Mă îndemnați la continuă învățare, care uneori mi se dă greu. Însă gustul reușitei, merită tot.

Nu știu dacă v-am zis, însă eu nu sunt singurul care le face pe toate în cadrul acestui ”proiect”. Am ajutori asemenea unor albinuțe, gata să se implice, să mă ajute, să îmi dea un sfat și să-mi lanseze noi provocări. Sunt niște dulci și culmea, îmi sunt și prieteni. Mă rabdă, mă adoră, mă suțin! Și cum un astfel de cocktail de sentimente aș putea să-l refuz?

Majoritatea afirmă, că odată cu un nou început nu știu unde vor ajunge. Eu însă știam: la inimile voastre. Orice share, like sau comentariu, distribuire sau părere, este o încurajare. De a nu da înapoi, de a fi acolo, cu vibe bun și energie molipsitoare.

Acum, când scriu aceste rânduri, pe un fundal pe un blue savuros și privesc spre cerul albastru, zâmbesc și las mica mândrie să curgă prin mine. Realizez că pentru unii dintre voi am devenit o mică ”sursă de inspirație”. Acest fapt implică atât greutate emoțională, cât și responsabilitate, însă vreau să vă zic că inspirația mea nu sunt doar eu, cât de narcisist nu aș fi. Voi jucați un rol foarte important, fără de care majoritatea lucrurilor pe care le fac, nu ar fi posibile.

Acum îmi lustruiesc ghetele și intenționez să dau și mai multă viață focului care m-a adus până aici, care mă va purta hoinar și visător prin lume, și vreau să vă spun: Vă mulțumesc pentru susținere și încredere. Pentru curaj și putere. Cea de a merge mai departe. Datorită vouă, inima asta de moldovean, mai tare și mai înflăcărat bate.

Vă mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *